Ultima sesiune

Cadourile cele mai bune vin atunci cand le meriti si nu le astepti.
Sunt intr-o relatie de aproape 4 ani si ieri am terminat sesiunea. A fost cea mai grea sesiune pentru ca e destul de complicat sa pui cap la cap o expozitie si intre timp sa lucrezi si la colectiile pentru job si sa ai totusi creierii unde trebuie cand trebuie, dand raspunsuri creative si pertinente in ambele situatii. Ah si partea cea mai grea e ca intre timp am lanssat si GoldMine cu Sim si incercam amandoua sa ne dam seama cum merge un business si cum putem imbunatati grillzurile si cum sa facem promovarea si toate chestiile astea care iau timp si energie. Ieri dupa job mi-am luat  lalele MOV ( da. am terminat artele si spun MOV), adidasi si un coatigan superb. Mi-am mai luat capsuni si prajituri cu ravas si trufe. Stiam ca in  timp ce toata lumea este innebunita de Vday, in relatia mea prioritatile sunt date de termenele de predare, de deschiderea si inchiderea expozitiilor, de lasarea produselor noi, calendarele de moda si alte date din registrul asta. Cu toate astea, desi el niciodata nu stie sigur cati ani avem impreuna sau daca ziua mea e pe 9 sau pe 19 azi mi-a dat cadou cea mai frumoasa umbrela si cartea "Arta ca terapie"de Alain de Botton si John Armstrong. Nu inteleg de unde s-a prins ca aveam nevoie sa ii pese putin. Dupa fiecare proiect care se termina devin fragila. E ca si cum o particica din mine pleaca o data cu el si am nevoie de chestii care sa substituie golul. Acum am simt mai bine si scriu in timp ce mananc capsuni si ma uit la umbrela mea cu animal print si codita intoarsa. Aseara am dormit 12 ore. Incep sa imi revin.






ps. https://www.facebook.com/video.php?v=941584592521414&set=vb.203906229622591&type=2&theater

Despre carti si castele care nu se leaga

Fiecare an are cartea lui. Anul trecut a fost perfect mulat pe calatoriile initiatice a patru magi: Gaspard, Melchior, Balthazar si Taor. Tournier a picat ca o manusa pe o perioada cand trecusem de drumul initiatic numit colectia de licenta si ramasesem singura si stoarsa de puteri, goala dupa un an care imi mancase toata energia si forta. Imi luasem cartea de la un Gaudeamus la reduceri pentru ca citisem "Vendredi ou la vie sauvage" in copilarie si mi se paruse "haioasa".Chestii de Tournier de oameni mari nu apucasem sa citesc. Nu stiu daca e posibil sa fi nimerit ceva mai bine de atat in viata mea, insa in momentul in care am luat-o acasa am lasat-o multe luni in pace. Am si uitat de ea pana pe la finalul lui iulie cand aveam chef sa citesc ceva si a fost prima carte care mi-a picat in mana. A fost prima data cand am facut asa ceva, insa am simtit nevoia sa mi-o dedic. De obicei nu prea scriu pe carti deoarece mi se pare ca le stric, de data asta am scris pe o carte chiar inainte sa citesc macar sinopsisul: "Din cand in cand merit o carte, asa ca din drag si cu drag pentru mine".  Cred ca a fost ceva tare ciudat pentru ca asta a fost cartea care m-a deprimat de cat de frumoasa poate fi o carte, cartea pe care o asteptam de ani buni sa vina sa o citesc. Cartea care e la Iulia de mai bine de un an cu tot cu dedicatia mea pe ea, dar nu ma supar. Poate o va gasi cand va avea nevoie.
Anul asta s-au schimbat niste lucrusoare in capul meu si am devenit mai mare si mai hotarata sa fac lucrurile bine. Sa nu mai tratez proiectele superficial si sa muncesc non stop daca e nevoie ca sa imi iasa maximul posibil, nu de asta, dar in 10 ani de la 1 ianuarie m-am hotarat sa-mi cumpar un Chateau. Pana la urma cartea anului asta e legata de doamnele care au facut ca moda sa aiba inseamnatatea de astazi, "12 creatoare care au schimbat istoria modei", desigur cu logoul Chanel frumos stilizat pe coperta. Oh Coco, cum fac eu sa-mi iau le Chateau? ( si nu ma refer la
brandul de moda)

Cu blogul pe glob

Am primit ieri o carte.  Cartea mamei mele.  Cu dedicatie scrisa de mana, dar m-am îmbufnat. În loc sa fiu mandra și fericita pentru ea, m-am oprit într-un detaliu total insignifiant ca faptul ca nu am primit laude publice pentru niște pagini citite și revizuite. Și asta pentru ca mereu am fost obișnuită sa fie "doamna de la tv"  sau "doamna a cărei voce o cunosc oamenii de pe post" și "doamna perfecta", în concluzie am uitat ca e om. Am uitat ca și pentru cei mai buni e important sa te bucuri cu ei când e cazul. Am uitat câte pagini de caiete, compuneri, essais, licențe, texte, abstracte, pălării și alte producții ale subsemnatei a corectat în loc de somnul de frumusețe. Am uitat ca oamenii uita când sunt stresați și surpriza, mama e om.
În concluzie,

CU BLOGUL PE GLOB   Raluca Tudor

Merci

Ps: Felicitări Alexandrei Bardan pentru coperta.  Inițial am suferit ca nu am fost eu artistul invitat, însă ea a făcut o treaba foarte buna.

Azi ploua

Pentru ca se apropie ziua mea o sa va spun o poveste interesanta.  Nu știu cât e pentru voi, dar pentru mine sigur este.
Acum vreo 3 ani mi-am găsit tatăl pe Facebook.  Nu mai vorbisem cu el de vreo 14 ani.  Ultima mea amintire la care participa se referea la o vacanta în Slobozia pe vremea când aveam 5 ani.  Nu țin minte detalii, doar ca niște puști mai mari omorau pisici și le atârnau de bătătorul de covoare din spatele blocului. Încă plâng la filme dacă doza de violență depășește limita mea.  Cam cu asta m-am ales din vacanța aia și cu sentimentul ca nu mai vreau în lumea aia.
Când am văzut numele pe Facebook nu eram sigura ca e el, asa ca primul mesaj a fost oarecum inspirat din absurd: - bună, cred ca tu ești tatăl meu.  Apoi am început sa vorbim. La început era oarecum arțăgos și parca încerca să-mi arate ca nimic nu e bine:- la ce facultate ești? Hmm, pe ce loc e în lume?  Apoi deveni mai ok pana în momentul în care ne-am văzut să-mi dea laptopul cadou. Cadoul meu pentru 14 ani de lipsă.  Nici măcar, intre timp am realizat ca probabil era șpaga de "sa nu mai vorbim"  pentru ca după încântarea ca ne-am văzut o data, într-o buna zi nu mi-a mai raspuns la mesaje. De fapt am fost părăsită a-II-a oară.  Pentru ca e ușor sa dispari fără măcar sa dai un mail în care sa spui, fată, situația e dificilă cu familia mea actuală și nu te mai pot include, sau nu-mi place de tine sau ceva, orice. Și de fiecare dată când vine ziua mea îmi amintesc și ma deprima rahaturile astea. Și atunci încep sa înnebunesc și sa ma crizez și oamenii nu înțeleg ce se întâmplă cu mine.  Și nu e vina nimănui doar ca nu ma pot abține. În concluzie, scuze ca sunt dificilă azi, promit ca mâine îmi va trece.

Putina ordine in ganduri va rog

Nu-mi plac rezolutiile si nici planurile si nici ceea ce aduce a miscare tactica. Viitorul neplanificat mi-a adus o casa cu dragoste, o masina fara casco si o pisica cu tors. De asemenea, mi-a adus zeci de minunati prieteni cu care fie ca ma vad de cateva ori pe an si in rest o tinem pe fb sau skype, fie ca sunt acolo zi de zi  imi place sa-mi impart viata pe care mi-o coloreaza. Niciodata nu am suportat sa am agende cu puncte de taiat, eventual pe ore, ci agende cu idei la care sa revin cand vreau eu. Niciodata nu am suportat ca viata mea sa fie ceva punctat si parapunctat, aproape predestinat, cu toate astea, e momentul ala in care cam trebuie sa-mi dau seama ce vreu sa fac. In care ma reapuc de inot, in care ma reapuc de desen si de acuarela, in care ma chinui sa-mi planific viata profesionala, in care ma hotarasc ce caut eu in masterul meu, in viata mea, in proiectele mele; momentul in care vreau mai mult. Nu-mi dau inca seama daca asta ar trebui sa planific sau doar sa ma las dusa de val in continuare, dar putina ordine nu are ce sa strice in haosul meu controlat.

Nu am mai scris de mult cu toate ca in cateva seri inainte sa adorm m-am tot gandit postul asta. Se refera la prietenie. La fetele si baietii din viata mea care ma fac intreaga. La faptul ca am realizat ca toata copilaria am fost intoxicata de conceptul de "best friend" si ca inca imi e greu sa ma raportez asa la oameni. Toti prietenii mei sunt cei mai buni: prieteni buni de barfit, prieteni buni de disecat relatii, preteni buni de lucrat, prieteni buni de iubit,prieteni buni de film, de restraurant, de iesit, prieteni bun si atat. Trebuie sa renunt la aberatia asta de cea mai buna sau cel mai bun pentru ca mereu ma simt prost fata de ceilalti nementionati. E minunat ca sunt inconjurata de oameni atat de misto incat imi e greu sa-i pun pe unii in fata celorlalti si cu toate astea imi e greu sa nu ma intreb: restul oamenilor cum se descurca cu asta? Au piramida prieteniei vesnice-temporare? Poate e o solutie de protectie ca in cazul in care  renunti la cineva pentru ca nu mai merge- nu ai renuntat la un cel mai bun.

Tocmai am citit un text minunat care m-a dus catre ceva raspuns asteptat. Am realizat ca periodic ma reindragostesc de Tudor: cu fluturasi si emotii cand ajung acasa, cu gatit chestii care sa-i faca placere sau cumparat mici cadouri, in fine pisiceala dinasta dragastoasa de lebaduta. Ma intrebam mereu de ce mi se intampla chestia asta si cum functioneaza. Am gasit raspunsul in textul asta minunat al lui Andrei Tudose  http://deliveringme.com/in-love-forever/ in  care am realizat ce frumos mi se conserva dragostea sau cat de simplu e de fapt sa ai o relatie frumoasa. Merci!
De fapt textul l-am gasit acum cateva luni cand am scris asta, dar nu i-am mai dat post. Acum am recitit ce a scris Andrei si mi se pare la fel de real si viu.

brrrrr

Dupa angoasa de 22 vine angoasa de licenta. Ea trece cu Daft Punk si cu schite matinale la care se pot adauga tors de mata in brate si chipsuri. Nu stiu cat de buna va iesi colectia mea, insa daca vine la pachet cu albumul asta cred ca o sa fie cam tare.

Angoasa de 22

De fiecare data cand se apropie 09.04 incep sa ma simt ciudat. Eu nu am treaba cu inceputurile, cu revelionul, cu luni noi si zile de luni si alte lucruri dinastea, insa de ziua mea mereu ploua. Si ploua si e mohorat si la un moment dat am 5 minute de soare absolut superbe. Si apoi ma gandesc ce n-am facut intr-un an si brusc am realizat ca de data asta fac 22. Pentru mine intotdeauna acest 22 a fost o linie alba. La 22 ani ma vedeam "mare". Inca de la 16 imi spuneam ca 22 asta inseamna ceva si acum mai sunt 9 ore pana la 22 si nu ma simt mare. Ma simt la fel de sigura sau de nesigura ca la 16. Poate putin mai cuminte si cu mai putine afteruri la bord. Si ma tot gandesc ca mai am 6 ani. De curand am citit un articol care spunea ca femeile imbatranesc fizic la 28. Deci 6 ani. Si apoi ce? Daca peste 6 ani nu o sa fiu "mare" cum o sa mai dreg toata treaba asta?! O sa ajung o copila "desfigurata de varsta" (nu detin drepturile petru expresie). Intotdeauna mi-a fost mila de oamenii de 30 care nu au reusit sa isi managerieze bine viata si cu fiecare an mi se face din ce in ce mai frica sa nu ajung in categoria aia. Si cam asta e finalul:
angoasa de 22.

Acusi

Din clasa a12-a de cand faceam pregatire la desen ca sa intru la arte am cunoscut-o pe Iulia. La inceput vorbeam la tigara si pana la urma ne-am imprietenit. Pentru ca toata viata mea s-a petrecut in Bucuresti la un moment dat cand Iulia mi-a spus te sun acusi am asteptat 3 ore telefonul ei, pana m-am hotarat si am sunat-o eu : - mai, n-ai uitat de mine, nu trebuia sa ma suni "acusi"? - pai tocmai,  "acusi". Atunci n-am inteles. Si mi-a mai luat inca vreo cateva luni sa inteleg ce insemna acel acusi. Nu prea stiu care e treaba aia cu dilatarea timpului, dar de fiecare data cand una dintre prietenele mele imi spune "acusi" incep sa prind cate putin. Acusi nu e niciodata la fel. Acusi e de la 5 minute la 5-50 de ore. Acusi e indefinit. Variabil. Nesigur. Acusi e chill. Acusi ma bantuie si inca ma feresc de el si mai cer niste specificatii de ordinul orelor pe langa. Acusi e simpatic si din cauza asta zambesc de fiecare data cand il aud si imi amintesc de Iulia. Nu stiu cum functioneaza altii, dar pe mine acusi m-a imblanzit.

Imi era dor

Imi era dor sa seman putin cu mine, dar nici de asta nu am timp. Imi era dor de parul ala negru cu breton care se sparge in cercelul din gura pe care cateodata il schimbam cu unul negru si speriam asistentele medicale in autobuz. Imi era dor sa nu-mi fie frica de bicicleta si role si limitatoare de viteza, patine cu rotile, oale de gatit, skiuri de skiat, lame de ras, vata de zahar cu prea mult zahar si prea putin colorant. Sa nu-mi fie frica sa pierd sau sa plang sau sa nu-mi placa xanaxul. Imi era dor sa zac cu un ochi la peste si unul pierdut printre caracterele care oricum nu ma prindeam ce inseamna si de ce se insiruiesc in fata mea pe foaia aia alba. Degeaba. Imi era dor de noi cand credeai ca imi plac trandafirii, desi iti tot repetam ca iubesc lalelele negre ca sunt triste si mature prea devreme- ca mine. Imi era dor de fericirea aia cretina de vara cu miez de noapte si vinuri pierdute la baraka. Imi era dor sa-mi amintesc ca iubesc Parisul si ca vreau sa ajung sa fac parte din el. Imi era dor de astea si de inca altele, dar acum nu am timp sa imi mai fie.

Cea mai frumoasa

Cel mai frumos lucru din viata mea ma trezeste de 3 ori pe noapte.
Cel mai frumos lucru din viata mea lasa par alb si pufos si imi merge pe fata cand dorm.
Cel mai frumos lucru din viata mea se sperie cand marai.
Cel mai frumos lucru din viata mea imi musca nasul.
Si cu toate astea e imposibil sa nu o numesc "cel mai frumos lucru din viata mea". O cheama Zeea si adoarme lingandu-mi parul. Cateodata stranuta. Ii place spanacul, dar nu se atinge de peste. A invatat sa raspunda la pupic, dar o doare in fund atunci cand o strig. E atat de dezechilibrata, incat si ochii ii are de culori diferite, iar blana alba ii e stricata de 10 fire negre intamplatoare.

e 0

Nu mai am rabdare... Astept vacanta asta de peste 3 luni si acum cand mai sunt 3 zile rabdarea mea e 0. Si nu mai am rabdare de weekend prelungit, de timp liber, de vacanta, de muzee, de muze, de Muse, de prieteni, de povesti cu Adelus, de tachinat cu Theo, de 1 an si jumatate cu Tudor ( sper ca nu uita de lalele), de experimetat si de nou si de invalmasala si de... ouf.
Inserati o noua fisa. Rabdarea a expirat.

Daca nu e dragoste atunci nu stiu ce e...

Ma obsedeaza melodia asta ( The xx- Angels)... Si nu de azi de ieri... E.. Dragoste... Ma mistuie ... Din ziua in care a aparut o ascult in disperare si imi aduc aminte din senin, ma trezesc dimineata cu refrenul pe buze si il cant in dus, sau o cant in cap cand fac diverse lucruri sau deschid laptopul cu o nevoie atat de puternica de a o asculta... Sau o cant lui cand am nevoie de curaj ... E magica . Atat de simplu.

https://www.youtube.com/watch?v=_nW5AF0m9Zw

Cu cafeaua la volan

Astazi am patit o chestie foarte ciudata si in acelasi timp amuzanta. De obicei m-am obisnuit sa fiu injurata in trafic, ca deh, asa suntem noi ca natie, mai tarani jegosi needucati- in definitiv la ce te poti astepta de la o natie de ciobani?!? Eram in masina si plecam de la scoala cand un baiat s-a hotarat sa se strecoare milimetric prin dreapta, nu l-am vazut( mea culpa) si cand am virat si eu putin la dreapta era sa-l lovesc. A pus frana brusca cu scartait si in fine a inceput sa ma certe prin geam- nimic nou. S-a agatat de oglinda mea laterala dreapta - care momentan nu mai este, asta e alta poveste- si a inceput un bla bla bla ca nu tin la masina si bla... In fine, verde la semafor totul bine si frumos, dar el s-a hotarat ca nu e de ajuns ce a facut pana atunci asa ca s-a asezat in stanga mea si a inceput sa-mi strige prin geam ceva ce suna o invitatie la cafea. L-am refuzat politicos. Peste putin timp eram blocata pe stradutele alea cu nume de capitale si ma trezesc cu respectivul in stanga- care de data asta facea operatiunea de guerilla si iesise din masina special ca sa mai incerce o data faza cu iesitul la cafea. Intre timp eu il sunasem pe prietenul meu sa ma hlizesc la telefon de eveniment, telefonul era pe speaker baiatul urla la usa si o tine leandra cu cafeaua. I-am spus ca e in direct si apoi a continuat: l-a salutat politicos pe prietenul meu si au urmat 30 de secunde de sfaturi despre cum ar trebui sa aiba grija de mine ca sa am grija de masina. Problema este ca am observat ca suntem vecini la vreo doua strazi- sper sa nu mai dau de el. Concluzia: Nu-mi dau seama daca a fost un gest cute sau disperat. Inca ma mai gandesc. In ambele cazuri a fost extrem de gresit.

Imperiul fostelor partea a2a

Acum ceva timp postasem despre imperiul fostelor si cum sunt ele mai ieftine. Acum am alte dileme: pana unde poti duce disperarea de fosta? De la a impinge actuala la o aniversare, a nu vorbi cu fostul dupa care a-l cauta, a inventa acte de care ai impetuoasa nevoie, dar pe care nu le folosesti de luni bune, a nu-ti lua lucrurile nici dupa un an, a-l suna la 2 dimineata de ziua prietenei lui cand stii clar ca e cu ea la concert, pana la a-i urmari absolut toate posturile si a-i da like-uri si comentarii la absolut toate. Vad o multime de exemple similare si mi se scranteste ceva in creier.  Adica acestor fete nu li se pare la un moment dat ca e prea mult? Ca sunt prea batrane sa se comporte asa? Ca e jignitor in primul rand fata de ele? Si ca la un moment dat si saculetul cu toleranta se rupe? Ca cel mai simplu ar fi fost sa ia cateva zile passiflora pana deveneau linistite si li se rezolvau problemele si atunci nici dramele nu ar fi crescut atat in ele... Sau si mai simplu ar fi fost sa aiba parte de putina educatie si putina domnie... Dar e prea greu ... fetele sunt deja crescute si dramele ingreunate

Cateodata nu urasc toamna

Cateodata unele zile sunt ploioase si mohorate. E perfect. Sunt genul ala de zile care se potrivesc cu supa in oras si vizita la Carturesti. Cu doua albune in plasa plus cartea pe care ma chinui sa o citesc de 3 ani cel putin, insa intotdeauna uit sa o cumpar. Cu alte doua reviste si bere de ghimbir. Cu pantalonii comozi si puloverul pufos si supradimensionat furat de la Iulia. Cu tors ore mohorate pe canapea pana la adormeala.
Si toamna are rostul ei, imi ofera ceva timp pentru mine.

Pe ape si mai tulburi

De fiecare data cand termin o carte in care ma regasesc ma intristez. E ca si cum pierd o bucata din mine pe care nu o s-o mai regasesc vreodata, iar daca ajung sa recitesc cartea respectiva ma simt ca si cum as face un lucru rusinos.
 Sunt putine carti care imi plac pe bune si cand rezonez cu toata fiinta mea, fie doar si cu un pasaj dintr-o carte, ea ramane "acolo". Acum tocmai am terminat-o pe ultima. Se inscrie in acelasi tipar mai vechi: scriitori contemporani francezi. Am avut si perioada cu americanii, dar din fericire a trecut. In fine, nu voiam sa dau lectii de literatura, ci sa expun de ce imi pare rau ca s-a terminat. Pentru ca am gasit cele mai simple si usoare, dar sensibile vorbe despre iubire, care nu ma caracterizeaza neaparat pe mine, dar care mi-au oferit perspectiva persoanei cu care impart patul. E ciudat ca de multe ori ma revolt din cauza atitudinilor oamenilor, desi teoretic inteleg ca nu suntem la fel. Cu toate astea, din cand in cand gasesc cate o carte foarte tare si foarte "umana" si realizez pe bune treaba asta.

Fara falangele distale e nasol

Astazi mi-a plecat prietena in Anglia. Am o senzatie asemanatoare retezarii falangelor distale cu un cutit prost ascutit. Pot trai fara ele, insa nu ma simt intreaga. Chiar daca relatia noastra in ultimele luni a schiopatat si ajunsesem sa nu o mai prind fara "sot" tot ma simt handicapata. Cu cine mai fac rata cu portocale? Cui ii mai vars toate lacrimile, sperantele, dorintele, idealurile, ideile bune; cretine; ticnite?! Cu cine mai am vinerea de seriale proaste sau cu cine fug in vama cand am nevoie de o pauza? Pe cine mai dau vina cand sunt pur si simplu furioasa sau cu cine alerg dupa cadouri de ultima ora? Si nu e vorba numai despre asta; este mult mai mult. Dar sunt seaca si nu pot sa explic. Si stiu ca poate e imatur sa sufar atat ca un prieten pleaca la studii, insa cand prietenul ala e atat de stresat incat ajunge la spital si nu te suna, iar tu afli de la prietenul tau - cu care aparent nu are nicio treaba E grav. Inseamna ca relatia aia chiar a plecat. Inseamna ca toti anii de dragoste investiti au fost degeaba si inseamna ca eu am fost proasta idealista ca de obicei. Inseamna ca Argentinul nu o sa mai fie bodega in care ieseam cu ea dupa repetitiile la teatru - ci e doar un jeg cu bere ieftina. Toate locurile imblanzite de-a lungul acestor ani vor fi din nou neanimate si seci- goale.

Cuie si suturi

La un moment dat vorbeam despre cuie si spuneam ca fiecare persoana care trece prin tine infige adanc cate un cui... si practic noi suntem suma cuielor inghesuite in inima, in creier, intre buze. Atunci aveam problema trairii cu ele avand grija sa nu ruginească, acum intreb: Daca simți ca se apropie vertiginos un cui major care e posibil sa te rupa pe din doua, insa daca te tragi intri in altul la fel de mare, cum naiba marșezi in rahatul asta. Nimic nu e corect. Nici măcar soluția de eschiva nu-ti rămâne câteodată. Nu ai alta șansă decât sa-ti formezi noi sechele si noi santuri de care se vor lovi persoanele care te vor intalni in viitor. Problema este ca de obicei rugina nu-i face mai buni pe oameni, ci mai rai. Mai neimplicati. Mai seci. Mai reci. Si nici suturile nu-i fac mai buni, ci doar leaga partile sfasiate din ei cu cicatrice oribile.

Cateodata am cosmaruri

Eram pe autostrada, dar nu una neaosa, ci una ca alea din filme: serpuita si incolacita de ametesti. Dedesubt era un mare lac indefinit, negru, cu multa matasea braoastei. Mirosea urat. Conduceam Citroenul meu alaturi de inca patru persoane. Era si o tipa, dar nu-mi dau seama cine. Podul pe care eram incepuse sa se sfarame, dar nu era singurul, totul in jur se prabusea. Mergeam din ce in ce mai repede. Din loc in loc erau filtre ale politiei si blocaje cauzate de bucatile de pod care lipseau. Parca era foarte cald- din ce in ce mai cald; o caldura din aia umeda si lipicioasa. Incepusem sa simt cum usor-usor imi cresteau ciuperci. Da, ciuperci in foma de cornulete si bastonase pe umeri. Au picioruse, insa palaria e in formele respective. Cineva din masina spune ca trebuie sa ajungem cat mai repede la spital, ba chiar imi si spune ce trebuie sa iau ca sa-mi treaca. E un acid care are 20+ litere pe care nici treaza nu sunt sigura ca exista. Ajungem intr-un final la spital, in orasul Giurgiu. La poarta sunt intrebata daca am bratara. Normal ca da, doar intru peste tot, si incantata scot la vedere bratara alba. Sunt lasata inauntru unde ajung la priveghiul lui Nicusor Ceausescu. Ma trezesc. Mindfuck.

Cea mai frumoasa vara de vacanta

S-a intamplat cand aveam cam 11 ani. Ma plictiseam groaznic asa ca mama s-a hotarat sa ma "tarasca"dupa ea la munca. Pe vremea aia lucra la Jurnalul Cultural. Ma lua in fiecare dimineata putin prea devreme pentru un copil in vacanta, la moliere, rontaiam ceva si incepeam treaba. Fie ca ma jucam in curtea imensa si verde sau eram trimisa cu carul sau cu clasicele Dacii 1300 la filmari eram cel mai fericit copil. Atunci m-am indragostit de Ionescu - pentru ca am vazut repetitiile pentru  "Lectia" la Act si nu-mi dau seama de ce, dar m-au impresionat profund. Exceptand faptul ca prima intrebare a fost "de ce e asa de batrana eleva?". Intr-o zi l-am cunoscut pe domnul Besoiu si dupa interventia de la jurnalul de seara i-am spus ca spune niste lucruri foarte interesante- eu am fost foarte mandra, dar cred ca inca se mai rade in televiziune pe tema asta. Cred ca aia era perioada in care eram indragostita de Cezar, baiatul care prezenta jurnalul. Cand intr-o buna zi a aparut bronzat negru si toata lumea se dadea peste cap cu machiajul numai eu faceam niste ochi mari si sclipitori si ma bucuram- pentru ca ii statea mai bine, doar avea ochii verzi. Mergeam la toate expozitiile posibile si rontaiam din toate piscoturile. Inca nu sunt sigura daca am dat la arte datorita pasiunii sau datorita acelei vacante. Tvr Cultural multumesc, o sa-mi lipsesti la fel cum imi lipsesc vremurile acelea extrem de fericite.

Ia cu mana

In fiecare zi inveti lucruri noi. Am un exemplu: azi, la facultate, am invatat ca dosar - nu este dosarul asa cum il stim noi- eventual cel indosariat la xerox cu spira sau pe sina, ci dosarul este un A3 pe care il impaturesti in doua si pui acolo chestiile. Cu cat ai mai mult scotch si iti fragmentezi mai mult munca de 3 nopti in photoshop (facuta tocmai ca sa arate bine in dosar), cu atat ai mai multe sanse sa iei o nota mai buna. In sesiune imi amintesc de fiecare data ca sunt la facultatea de lucru manual.

* popular la laba de urs se zice si lucru manual

Bitchiclim cu fuste

Ieri am fost la SkirtBike. Imi era dor sa vad atatea fete frumoase si aranjate intr-un singur loc. Imi pare insa rau ca nu prea am mers, cadenta plimbarii a fost apropiata unui mars mortuar- nu ma plang, insa imi place viteza. Inainte de SkirtBike am fost la ziua Unarte. Ne-am mazgalit, ne-am berit, ne-am catacombit- ba chiar am facut bulo-bonguri. Imi plac zilele ocupate in care ma plimb din locatie in locatie ca sa fac lucruri- ma fac sa ma simt implicata si activa.
Ps. imi pare rau ca nu am castigat si eu un cosulet la SkirtBike- erau frumoase raaaaaau.

                                 

 Pps. merci pt bidonul de apa de la go diet- am schimbat mesajul intr-unul mai pozitiv.

Good vibe

Numai eu stiu cat am injurat chestia aia cu fetele bune care primesc ce vor. De obicei nu prea se intampla chestia asta. Sau poate partea buna din mine nu rezona si nu se integra in binele genereal .... daaar in final, de doua luni mi se intampla chestii pozitive pe banda rulanta: de la Doamna Cat, pe care o iubesc mult si careia ii cant in fiecare dimineata in drum spre scoala, la minunata vacanta la Sibiu( pe care il iubesc sincer si de care imi era dor), la mutatul cu niste oameni draguti de care imi place mult si pana la exchange-ul la Bologna. Dea, se pare ca voluntariatul facut si-a spus cuvantul si plec intr-un exchange la Bologna. Sunt foarte incantata pentru ca intotdeauna oamenii pe care i-am cunoscut asa asta au fost foarte cool si s-au format niste prietenii foarte frumoase, imi era dor de senzatia aia ca fac parte dintr-un grup care are un scop comun bla bla bla siiii imi era dor de o pizza buna.

Concluzia: desi credeam ca tot ce fac pozitiv e pro bono, acum cred ca se aduna intr-un fel de pusculita invizibila si cand sta sa dea pe afara se intampla ceva minunat. 

Mai nou imi petrec zilele cu Fab

Zilele astea sunt din nou primele mele zile la volan... pentru ca un an am facut pauza si nici inainte nu condusesem prea mult acum ma lupt cu readaptarea, dar fara drept de lamaie de incepator.
E destul de neplacut sa conduci ziua in Bucuresti... toti se grabesc si nu au rabdare... te claxoneaza, flashuri... Pana cand si tipul de la service, cand m-am dus ieri sa-mi schimb cauciucurile, ii spunea cumva amiceste prietenului meu ca sunt foarte fata. Ei bine, baieti, nu e chiar asa. Am cunoscut cel mai bun sofer si se intampla sa fie fata si sa va bata la cur pe majoritatea. Am cunoscut un pilot de carturi femeie cu mai multe coae decat toti baieteii frustrati care stiu ce motor au toate masinile aparute si care claxoneaza cand nu pornesti de la stop din a2a secunda.

Uitasem cat de greu este sa faci lucruri noi si cum functioneaza autocontrolul, uitasem ca ma pot calma si singura si ca pot trece singura peste situatii complicate si imi place. Imi place redescoperirea independentei mele. Imi place sa ascult guerilla. Imi place sa o iau pe drumuri necunoscute si sa-mi dau seama ca ma descurc. Imi place sa stau singura si sa mai uit cine se scobeste in nas si cine nu. Imi place ca mi-am luat servestele cu cutie "Mondrian" pe care le tin pe bord.

xo xo

                E ziua mea si sunt fericita. Ma cam pis pe alt ceva.

O legatura de codite va rog

Desi la un moment dat postasem o poza in care incercam sa-mi fac curaj la faza cu cusutul nu prea am ajuns la rezultate... faza e ca e 3.15 si sutienul meu inca nu e gata si nici nu mai am cui sa ma plang pentru ca animalutul de apartament doarme... si dupa ce am pierdut un weekend de lucru prin parcuri si bodegi am ajuns iar la intrebarea: cum reusesc sa fac totul in ultima clipa? Adica tot timpul am fost geloasa pe fetitele alea care aveau uniforma ecosez perfecta si se jucau cu papusi barbie si stiau litera "m" inainte sa-l fi facut deja pe "a" si inainte sa vina parintii sa le culeaga de la semi(internat) adormeau si juma`de ora cu capul pe banca. Eu intotdeauna am fost un dezastru. Am fost data afara de la tenis de la doamna Gabi in aII-a zi prima data pentru ca i-am umflat ochiul lui Ioan. Am fugit in Vama la 13 ani. Nu m-am atins de fustitele "ecosez"pana la 20 ani. Nu am planificat vacante si nu am fost gata decat cu 10 minute inainte de predari. Mi-as dori ca macar din cand in cand sa pot sa fur o pereche de "codite" perfecte de la fetele alea...

Cel mai pipi Vice

De obicei sunt frustrata ca ajung acasa plictisita de la petreceri. Daca nu pune muzica vreun Adonis emasculat sau vreo londonaciune asteptata nu prea ma mai misca ce se intampla. Aseara dupa Berlin am ajuns pe la halele alea de vis-a-vis de Rebu. Am fost vreo cateva ore aproape singurii oameni care se avantau la scena cu muzica ok. M-am zbatut ceva pe tup tupurile lui Eusebio apoi a inceput sa puna Camil. Faza e ca la un moment dat a venit o tipa care efectiv a cazut in cap, apoi s-a strans usor in pozitia fetusului si a adormit ca un bebe linistit si cuminte pe jos. Baietii au carat-o pe canapele. Cateva ore am uitat ca e pe acolo, apoi am vazut cea mai Vice faza: tipa se ridica, isi da jos colantii si se pisa. Exact. Se pisa. Se pisa in timp ce eu si cu Iulia ne uitam una la alta. Apoi isi trage la loc colantii, si continua somnul de bebe cuminte. Nici nu a observat ca eram acolo, ca a facut o balta in care au calcat cam toti oamenii care au mai intrat in backstage, ca m-am zgait la pizda ei ca o ciudata neintelegand ce se intampla.

Puctaje depunctate

La un moment dat aveam o prietena. Ne vedeam des si vorbeam mult. Citeam mult. Discutam mult. Inventasem chiar si un joculet in care dadeam punctaje cartilor citite in perioadele in care nu ne vedeam... Am ajuns la asta dupa o discutie despre Murakami. Dupa un dus in care m-am gandit de ce nu imi place: Viata e ea insasi plina de camere intunecate si nu am nevoie de carti care sa creeze nise pe sub scari si usi secrete. Nu e francez. Ma plictiseste. Niciodata nu mi se potriveste ce mi se recomanda, cu doua exceptii, prima nu mi-a mai dat de mult puncte pe carti.

cap ou pas cap?

   

   Se pare ca saptamanile astea facebookului ii place sa se joace cu mine. Fapt pentru care ma gandeam ca ar trebui sa gasesc un criteriu sa-mi selectez prietenii. Oare cei cu care mi-am tras-o de mai putin de 3 ori nu sunt demni de a-mi fi prieteni? Sau poate cei care nu-s prieteni? Sa-i scot din lista pe cei carora nu le place rose-ul, in schimb isi dau ochii peste cap la niste acrituri rosii? Sau pe cei carora nu le place ultima campanie  McQueen? Pe cei care nu citesc Wad, dar cumpra Love? Pe cei care poarta caciuli urate? Pe cei care nu au fost pe 11 la fantana?

Today

Frateleee meuuu

Fratelee meuu

12:40am

ce e?

m`sieu theo

Da te-n gatu mar

Matii

Eu studiez subsolurile artisticw

:))

ce faci?

Doamne

De ce te-am injurat aseara

?!?

nu stiu

Maniacul de facebook.

Motto : nts= nu ai dreptate insa nu ma obosesc sa-ti arat de ce pentru ca oricum nu ai intelege.


Pentru ca unii oameni se plictisesc in casa, nu fac sex (destul) de mult, nu au cu cine discuta/certa exista o categoria a maniacilor de facebook. Maniacul de facebook uraste femeile. Maniacul de facebook e speriat de femei. Maniacului de facebook i se scoala pe jumate. Maniacul de facebook e pe jumatate om, in rest a dat naiba niste mii bune de ani de evolutie pentru ca se bazeaza pe instinctele primare.
Maniacul de facebook are urmatorul status: "Feminismul, utilitatea in campul muncii a femeii moderne, e cea mai mare otrava a compasiunii. Iar compasiunea e cea mai de pret calitate a femeii."

Maniacului de facebook i se raspunde cu "nts" la un astfel de status. Maniacul de facebook incepe atacul. Apoi maniacul de facebook arata cat e de irational si de bolnav. 
Concluzie: ii rog frumos pe maniacii de facebook sa isi puna pe privat statusurile la care sunt incapabili sa primeasca opinii. Sa se duca intr-un loc - de preferinta comod si ferit- si sa faca repede o laba. Sa inghita si sa taca.

• 
  

  • invata sa vorbesti
• 
  

  52 minutes ago

  Laura Bonciu

  • neah
  • nu am chef sa vorbesc
• 
  

  52 minutes ago

  • atunci taci in pula mea
• 
  

  51 minutes ago

  Laura Bonciu

  • poftim?
  • de cand pana cand vbesti in halul asta cu mine.
  • ?
• 
  

  50 minutes ago

  
  

  • imi faci sila
• 
  

  50 minutes ago

  Laura Bonciu

  • si tu mie.

• 
  

  50 minutes ago

  Laura Bonciu

  • pentru ca esti lenes si nu faci nimic cu viata ta,
• 
  

  48 minutes ago

  Laura Bonciu

  • pentru ca esti complexat si pentru ca preferi sa jignesti si sa darami in loc sa construiesti.
• 
  

  47 minutes ago

  • tu distrugi imbecilo...asa se raspunde? cu nts??? jeg de om ce esti
  • invata sa te porti
• 
  

  46 minutes ago

  Laura Bonciu

  • eu sunt imbecila?!? si cum ai ajuns la aceasta concluzie?
    oricum e clar ca nu ai putea sa o intelegi vreodata pe beauvoir. esti prea limitat. stai acolo in zona ta de confort cu femeile tale facile si cu statusul tau linistitor.
• 
  

  44 minutes ago

  
  

  • haha...snobismul te-a transformat intr-o cretina... nu mai ai nici un fel de putere sa articulezi ceva frumos... jivina erotica ce esti...si mai ai tupeu sa imi vorbesti mie de viata facila???
• 
  

  41 minutes ago

  Laura Bonciu

  • vrei sa te iau cu teoriile frumosului ?
    chiar e nevoie sa-ti explic cata legatura are erosul cu arta si cu frumosul? nu are rost. trei matanii ca ai gandit necurat... :))
• 
  

  • snoaba si lasciva...nu mi se pare prea erotic
  • erotism stricat
• 
  

  37 minutes ago

  Laura Bonciu

  • dar ce legatura ai tu cu erotismul si lascivitatea mea?
    adica imi provoci repulsie. mirosi ciudat si esti neingrijit. de unde pana unde ajungi sa-mi judeci mie erotismul?!?!?! si lascivitatea. unii le gusta si le gusta chiar bine;)
• 
  

  35 minutes ago

  
  

  • iar tu esti total neingrijita la cap...neingrijirea mea pe care am incercat sa o corectez e semnul mizeriei materiale din care incerc sa ma ridic cu greu...mai ai putin si imi spui ca sunt innebunit dupa tine...
• 
  

  34 minutes ago

  Laura Bonciu

  • esti nebun.
  • 1
  • cred ca sunt destul de ingrijita la cap cat sa-ti spun ca 2> esti nebun
    
    
•  SLAVA CERULUI CA S-A INVENTAT MASURA NORMALITATII: LAURA
• 
  

  32 minutes ago

  Laura Bonciu

  • nu sunt normala, insa nu jignesc aiurea nu sar pe oameni cand isi spun opiniile cand sunt invitati. nu judec oamenii pentru opiniile lor. nu stiu cata literatura feminista si existentialista ai citit tu. nu stiu daca inseamna ceva pentru tine insa statusul tau este complet eronat pentru ca pornesti de la o premisa complet eronata.
    si nu accepti un refuz. nu accepti o alta opinie. atunci sa mori singur .
• 
  

  31 minutes ago

  
  

  • "NTS" SE CHEAMA PARERE, HANDICAPATO???
• 
  

  30 minutes ago

  Laura Bonciu

  • nts= nu ai dreptate insa nu ma obosesc sa-ti arat de ce pentru ca oricum nu ai intelege.
  • ps. sunt handicapata in masura in care esti si tu autist.